Săptămâna Mondială a Alăptării

Săptămâna Mondială a Alăptării

Saturday, Apr 18, 2020 0 comentarii

#SaptamanaAlaptarii 1-7 August

 

Săptămâna Mondială a Alăptării (World Breastfeeding Week) are loc în perioada 1-7 august și este celebrată anual în mai bine de 180 de țări din lume, printre care și România. Cu această ocazie sărbătorim și noi nouă luni și-un pic de lapte magic, de alint la sân, de afecțiune și iubire. Însă trebuie să mărturisesc că începutul nostru a fost foarte greu și dureros. Aș putea trece alăptarea la una din cele mai mari reușite personale. Nu mă așteptam ca un proces atât de natural și de firesc să aibă atâtea piedici. Dar vă povestesc imediat. Întâi vreau să clarific câteva aspecte: nu judec pe nimeni, decizia de a alăpta aparține fiecărei mămici și este una ce o privește doar pe ea și pe bebe, încurajez din tot sufletul informarea corectă și luarea celei mai bune decizii atât pentru mamă, dar mai ales pentru copil.

 

Mă bucur enorm când citesc pe diferite grupuri că mamele alăptează un an, doi, trei, alăptează în tandem, înțarcă blând - proces ce se întinde pe mai multe luni, apelează la consultanți în alăptare atunci când întâmpină dificultăți în acest proces. Mama mea îmi povestea despre cum m-a înțărcat la 6 luni pentru că a trebuit să revină la serviciu, despre cum pediatrii le recomandau mămicilor să nu alăpteze mai mult de un an pentru că "laptele nu mai e bun", "după un an e apă chioara", "se prostește copilul". Recunosc că ultima m-a dat pe spate și m-a amuzat teribil. E bine că în ultimii ani lucrurile s-au mai schimbat pentru că am început să avem acces la informații valoroase. Însă mai e loc de îmbunătățiri pentru că în continuare sunt medici pediatri care nu sunt la curent cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și informează greșit mamele, care la început de drum sunt atât de vulnerabile.

 

Recomandarile sunt foarte clare:

- alăptare exclusivă la sân până în jur de 6 luni;

- se continuă alăptarea la cerere dupa 6 luni, alaturi de o diversificare corectă, până la 2 ani sau mai mult.

 

Acum să revenim la povestea noastră. Pe timpul sarcinii am citit mult despre alăptare, am mers la cursuri, am aderat in grupuri de profil pe Facebook. Pe scurt, mă consideram pregătită și nicio clipă nu-mi trecea prin minte că nu pot alăpta. Ce putea fi atât de greu? Se naște puiul de om, îl pui la sân cât mai repede, curge laptele, bebe papa, end of story. Ntz, ntz. N-am avut nororcul ăsta. Kiki s-a născut prin cezariană, așa că nu am putut să o alăptez imediat. Am reusit să o pun la sân cam la 2-3 ore după ce s-a născut și... a supt. A fost magic! A doua oară mi-au adus-o la alte 2-3 ore plângând și... Panică. Nu s-a mai atașat așa bine. Asistenta vine cu o foaie pe care să semnez că sunt de acord să ii dea formula. Pai nu sunt! Pai... A primit deja. Că a urlat de foame. De ce nu mi-au adus-o? N-am primit raspuns. Tu, maternitate privata, faci asta pe banii și pe nervii mei! Eram prea epuizata, amorțită și supărată ca să mă cert cu asistenta atunci. Dar consecințele au fost clare: Kiki nu se mai atașat corect și a început să usture, am început să simt disconfort. Pe lângă asta, din disperare "ca nu am lapte" am baut toate ceaiurile pe care asistentele mi le aduceau și îmi spuneau să le beau "dacă vreau să am lapte". Consecința: supraproducție, sâni angajați, furia laptelui. Nu cred ca am mai simțit dureri atat de mari în toată viața mea. Nici cezariana nu m-a durat atât de tare pe cât mă dureau sânii. Multe greșeli pe care le-am facut, nu pentru că nu am fost informată, ci pentru că eram epuizată fizic și psihic și nu am avut susținerea necesară de la personalul medical. Kiki a primit biberon. Oricat mi-am propus eu să nu se întample asta, s-a întâmplat. A primit. Iar teama ca mai apoi să îmi refuze sanul a fost foarte mare.

 

Am ajuns acasă dupa 5 zile de maternitate, am stat atât din cauza unui tratament cu antibiotic pe care Kiki l-a urmat din cauza unei infecții. Acasă nu aveam niciun biberon, nicio suzeta, nicio pompă, nicio cremă pentru ragade. Nu cumpărasem nimic din zona asta pentru că în mintea mea pentru ea eram doar eu, cu sânii mei și atat. Însă Universul a complotat din nou. În câteva zile am avut iar parte de sâni angorjați, furia laptelui, febră, frisoane. A urmat: chemat consultant în alaptare acasă, rămas fără lapte pe fond de stres, cumparat pompă, biberoane și lapte praf. Am tras de mine, de ei, am stors tot ce s-a putut și completam cu formulă. Au urmat încă vreo 2 saptamani de chin dar în cele din urma... Am reusit! Cu o voință de fier, la 3 săptămâni de viață, Erika era hrănită exclusiv la sân. A fost a doua cea mai mare realizare din toată viața mea, nașterea ei fiind prima.

 

Avantajul major al laptelui matern este că o protejează, ii oferă imunitate, creează pe loc anticorpi, pur si simplu e magic! Pana la 9 luni ne-a ținut departe de răceli, ne-a alinat în momentele mai dificile, cum au fost erupțiile dentare, și a creat o conexiune magică între noi. Pe lângă asta, noi am călătorit destul de mult, iar faptul că am avut tot timpul laptele la purtator ne-a scutit de multe bătăi de cap. Au fost momente în care nu mi-am încăput în piele de fericire că am reușit la acest capitol, că e atât de ușor și de frumos. Nu mă gândesc la înțărcare și sper să continuăm pe drumul acesta atâta cât își va dori Erika, pentru că este laptele ei și ea merită să decidă cât își dorește să-l primească.

 

Sursa foto: Arhiva personala, ziua botezului